LEADERSHIP GAME – echipează-te câștigător! – jocul prin care îmbunătățești comunicarea, responsabilizarea și leadershipul în echipa ta

Stare curentă
Neînscris
Preț
Închis
Să începem
Curs
Materiale

Leadership Game – este pentru tine și echipa ta dacă îți dorești îmbunătățirea leadershipului și a comunicării, creșterea nivelului de responsabilizare în echipă și depășirea blocajelor. Se adresează companiilor și echipelor care au un număr de minim 6 angajați, buget pentru dezvoltarea oamenilor și dorința sinceră de a investi în dezvoltarea lor.

”Limitările unei echipe nu sunt măsura oportunităților pe care aceasta nu le are, ci a liderului pe care îl are.” (John Maxwell)

LEADERSHIP GAME – prezentare generală

Leadership Game este un joc de echipă și este un instrument conceput inteligent care are drept scop ridicarea nivelului leadershipului pornind de la premiza că “totul se ridică sau se prăbuşeşte odată cu leadershipul” (John Maxwell). Cunoaşterea şi aplicarea principiilor de creştere ale leadershipului au efecte puternice atât pentru organizație în sine cât și pentru fiecare om în parte. “Aplică aceste legi în organizaţia ta şi oamenii te vor urma. Ignoră-le, şi vei suferi efectul aşa cum ignorând legea gravitaţiei, spre exemplu, suporți pe loc consecinţele” (John Maxwell).

Vestea bună este că fiecare lege poate fi învaţată. Cum?

  • Simplu: joacă acest joc cu 6-12 din cei mai influenţi lideri din organizaţia ta şi vei afla…

De ce sa fie adoptată această nouă metodă de învăţare prin intermediul jocului Leadership Game? Ce beneficii are compania, ca urmare a aplicarii acestei noi metode de învăţare?

  1. Pornind de la premiza că orice angajator îşi doreşte rezultate mai bune în activitatea pe care o manageriază, se va observa creşterea eficienţei şi a calităţii serviciilor sau produsului, aceasta datorându-se atât ridicării nivelului de responsabilizare a membrilor echipei, a reglementării raporturilor dintre ei, şi – deloc în ultimul rând – efectele scontate vor apărea datorită transformării perspectivei – însuşirea unei mentalităţi bazată pe înţelegere şi respect.
  2. Se constată la nivelul oricărei organizaţii că îmbunătăţirea comunicării între membrii echipei are drept efect vizibil rezultate mai bune. Urmarea uneia sau a mai multor sesiuni de Leadership Game are drept efect îmbunătăţirea vizibilă a comunicării între membrii echipei datorită deschiderii între coechipieri pe care o provoacă jocul prin natura şi regulile lui.
  3. Problema majoră cu care se confruntă o mare parte a companiilor este migraţia forţei de muncă. Personalul angajat caută uneori mai mult decât salariul – o atmosferă bazată pe recunoaştere şi respect. Leagership Game contribuie din plin la realizarea acestui mediu de lucru. De asemenea el creează şi un context agreabil în care are loc transferul de informaţii utile bazate pe nevoile concrete ale firmei şi pe dorința de îmbunătăţire a proceselor sau produselor. Atingând în mod benefic nevoile de bază ale personalului, se va constata reducerea fenomenului de migraţie a forţei de muncă. 
  4. Transformarea calitativă a tot ceea ce înseamnă raporturile interumane şi a activităţii companiei este un proces. Leadership Game oferă deschiderea acestui proces. Printr-un program de câteva luni se pot realiza adevărate salturi calitative care în alte condiţii ar fi putut fi considerate de neconceput. Acest lucru o dovedesc atât feedback-urile cât şi review-urile primite din partea companiilor care au utilizat această metodă nouă şi modernă de învăţare, adaptată la condiţiile specifice ale fiecărei companii.
  5. Creşterea atât a stimei de sine realizată prin intermediul jocului și a provocărilor lui, cât şi a respectului faţă de coechipieri va mări coeficientul de responsabilizare al fiecărui jucător. Acest lucru se va face simţit în încrederea afişată de client la nivelul solicitării de produse sau servicii oferite de către companie.  Astfel se va înregistra o creştere a numărului de clienţi şi a gradului de apreciere al companiei.
  6. Multe dintre companiile care îşi doresc să aducă valoare reală în viaţa oamenilor preferă să ofere această posibilitate personalului lor, chiar şi cu riscul ca aceştia la un moment dat să plece din companie, decât să rămână  cu persoane care nu îşi cresc valoarea prin instruire sau învăţare continuă. Cu cât se va intensifica aceasta acţiune de învăţare, cu atât vor creşte şansele ca cei nou încadraţi în cadrul companiilor cu contracte de muncă sau de colaborare să fie persoane mai responsabile, mai eficiente, mai creative şi mai interesate de bunul mers al organizaţiei în care îşi desfăşoară activitatea. Astfel compania prin ajutorul dat membrilor săi de a se dezvolta atât personal cât şi profesional va creşte în calitate, iar această creştere se va materializa la nivel de extindere si profit.
  7. Economisire la capitolul cheltuieli – prin reduceri la nivelul sumelor alocate atât pentru supravegherea activităţii personalului cât şi a celor aferente urmăririi realizării standardelor de calitate.

CE SE POATE PIERDE prin ignorarea acestui prilej de creştere a valorii oferite prin intermediul jocului Leadership Game şi în special prin lipsa implementării unui proces de creştere pe toate nivelurile organizaţionale ale companiei?

  1. IMAGINE – Calitatea companiei este dată de cea mai slabă verigă, adică de nivelul cel mai de jos al membrului unei echipe. Nu se poate realiza o creştere reală a nivelului unei companii decât prin creşterea nivelului tuturor celor care o compun.
  2. CLIENTI: serviciile de calitate oferite de un personal pregătit atât profesional cât şi personal atrag clienţi de calitate. Altfel, companiile vor pierde din ce în ce mai mulţi clienţi sau vor fi nevoite să scadă preţul serviciilor, diminuându-şi în felul acesta profitul.
  3. AUTOSABOTARE ÎN RAPORT CU CONCURENŢA: În prezent există un fenomen de interes pentru creşterea calităţii vieţii dar şi a persoanei, manifestat atât la nivel international cât şi naţional. Astfel se detaşează net companiile care pun accent pe învăţare continuă  faţă de celelalte, prin efectele directe care se pot observa încă de la primul contact: atmosferă prietenoasă, discuţii pertinente, eficiente, servicii de calitate şi mai ales concluzia beneficiarului care realizează că ceea ce primeşte este mult mai mult decât se aștepta. Se asigură astfel o primă reclamă de bază: cea a unui client mulţumit.
  4. STABILITATEA PERSONALULUI: “Oamenii părăsesc persoane şi nu companii” (John Maxwell). Asigurându-se un climat sănătos, o comunicare bună între membrii echipei care se preţuiesc şi se respectă reciproc, fluctuaţiile de personal se vor reduce substanţial.
  5. ECONOMISIRE LA CAPITOLUL CHELTUIELI: prin reduceri la nivelul sumelor cheltuite atât cu supravegherea activităţii personalului cât şi cu cele aferente urmăririi realizării standardelor de calitate.
  6. ATINGEREA EXCELENŢEI atât personal cât şi profesional. Acest adevăr nu mai are nevoie de demonstraţie:  suntem  în  epoca  în care  excelenţa  este  cea care  depăşeşte concurenţa. 

Propunerea noastră este așadar pentru:

         Alegerea EXCELENŢEI prin demararea unui proces deosebit de eficient şi cu rezultate vizibile.

Jocul durează minim 2 ore, numărul optim de participanți este între 6 și 15.

Jocul permite mai multe variante de abordare – atât online cât și offline:

LEADERSHIP GAME pentru echipa ta de management

LEADERSHIP GAME pentru îmbunătățirea comunicării

LEADERSHIP GAME pentru adolescenți

LEADERSHIP GAME pentru echipa ta de vânzări

Pentru a primi o ofertă personalizată pliată pe necesitățile actuale ale echipei tale, contactează-ne la adresa de mail ramona.craciun22@yahoo.com.

Constatări statistice. Recent, în urma unor workshopuri însumând cca. 300 de participanţi aparţinând mai multor categorii socio-profesionale şi de vârstă, 80% dintre aceștia declară că aceste metode de implementare a cunoştinţelor despre leadership (grup mastermind de leadership și leadership game)  au fost extrem de fructuoase, exprimându-şi dorinţa de a aprofunda această tematică în vederea aplicării  conceptelor expuse atât în companiile în care lucrează cât şi în vieţile personale – iar 96% dintre participanţi – observând beneficiile în ceea ce priveşte  coeziunea echipei, creşterea nivelului de încredere şi siguranţă în exprimarea opiniilor personale în cadrul echipei, optimizarea comunicării, fructificarea punctelor forte, dezvoltare personală, prioritizare, sinceritate, potenţarea resurselor, creșterea nivelului de motivare şi transparenţă, afirmă că doresc abordarea în mod constant, periodic a unor astfel de tematici adresate creșterii și dezvoltării, prin aceste metode, în companiile lor.

Despre mine. Numele meu este Ramona Crăciun. Sunt licențiată în Sociologie, cu master în domeniul resurselor umane. Sunt coach și trainer certificat în echipa internațională John Maxwell, iar profesiunea mea de credință este dezvoltarea oamenilor – atât a mea cât și a celor cu care vin în contact, descoperirea și valorizarea potențialului uriaș cu care suntem înzestrați fiecare dintre noi. În prezent am bucuria să valorizez experiența acumulată în grupuri de lucru de tip mastermind, sau în workshop-uri și team-building-uri atât cu studenții programelor de licență și de master ale diferitelor specializări, cât și cu celelalte categorii socio-profesionale și de vârstă din mediul corporatist și antreprenorial, urmărind să adaug mereu valoare oamenilor prin instrumentele mele de lucru care sunt coachingul, soft skills trainingul și yoga, cu rezultate remarcabile de-a lungul unei experiențe de treizeci de ani.

LG

error: Continut protejat!
Scroll to Top